Translate

joi, 28 februarie 2013

Calitatea educatiei preuniversitare pusa la zid

SAR a lansat recent un studiu comparativ pe mai multe tari din Estul si Sud-Estul Europei legat de calitatea educatie preuniversitare. Studiul a fost completat de un policy brief pentru Romania. Bun, ca am performat sub medie la testul PISA 2009 stiam , locul 49 din 65. E dezonorant, a mai fost abordat subiectul si de catre alti comentatori care spuneau ca nu e o surpiza, ca trebuie sa acceptam realitatea unui invatamant din ce in ce mai slab calitativ si a unor elevi aproape dezinteresati de tot ce inseamna educatie formala. Inca se mai traieste din mitul olimpicilor insa starea de "sanatate" a educatiei romanesti e data de testele internationale. Nu de olimpici, nu de scolile de elita unde-si duc boierii odraslele (cu BMW).  
Ce chestiuni interesante aflam din studiu? Ca nici o tara din regiunea noastra nu e grozava. Ca toate masurile privind calitatea se iau de sus in jos. Ca parintii in general nu sunt consultanti in privinta unor decizii importante luate in scoala. Apoi aflam ca vecinii nostri bulgarii stau mai bine ca noi la calitatea educatiei cam la toate capitolele. Performeaza mai bine la testele internationale si fondurile sunt cheltuile mai responsabil. Mai aflam ca toate procedurile elaborate de ARACIP sunt o corvoada pentru scoli, o birocratie pe care nu o ia nimeni in serios si chiar se afirma ca fara aceste proceduri calitatea educatiei ar fi aceeasi. Singurul document pe care il cunoaste toata lumea este Raportul anual de evaluare internă a calităţii (RAEI), care este mai degrabă o formă fără fond, un simplu exercițiu statistic. In sfarsit spune cineva explicit si in scris ca toate hartiile solicitate cadrelor didactice pentru a fi analizate în cadrul inspecțiilor scolare reflecta in mică masura prestatia de facto la clasă sau rezultatele reale obținute în lucrul cu elevii si ca apelul la "hârtiile justificative" ca mijloc central de evaluare a activității didactice este o practică care evaluează în fapt mai degrabă abilitatea sau talentul cadrelor didactice de a elabora și raporta "meșteșugit" astfel de hârtii, nu calitatea în sine a serviciilor educaționale furnizate. Policy brief-ul insista pe ideea ca sistemul evalueaza in mare input-ul nu si rezultatele de profunzime (outcomes). Acest lucru il spun si eu de cativa ani incoace legat de sistemul de formare a profesorilor, pe care dupa ce i-am certificat nu mai masuram daca aplica ceva din ceea ce au invatat. Care este acea dovada pe care o detine sistemul ca dupa ce a investit bani in educatia profesorilor se schimba ceva in modul de lucru si in calitatea actului educational? Daca ne luam strict dupa rezultatele PISA sau bacalaureat am spune ca totul a fost in van. Ceea ce nu contrazice studiul este ca un sistem de asigurare a calitatii este (si trebuie) bazat pe proceduri si pe formulare care se completeaza. Iar printre sursele procedurilor ARACIP se afla chiar standardele ISO. Din pacate astfel de cerinte sunt percepute ca o corvoada inutila, niste formulare in care NU spui adevarul ci incerci sa faci de asa natura "sa dai bine". Drept vorbind nici actuala lege a educatiei nu ajuta prea mult sistemul de asigurare a calitatii (policy brief-ul explica de ce). 
Stand de vorba cu sute de profesori, concluzia este una clara. Profesorii nu mai doresc corvoada gratuit (moka). Sunt platiti prost, unii sub nivelul decentei, in schimb fisa postului s-a lungit de la an la an. Fa formare obligatorie, asigura calitatea, scrie formulare si rapoarte, ofera-te benevol, fa parte din comisii, implica-te in comunitate, lucreaza activ la clasa, asuma-ti sarcini administrative in scoala, fa fata tuturor schimbarilor de sistem, etc.-totul in aceeasi bani. Si aici vorbesc de profesorul obisnuit, nu de cel care are norocul sa stea in buricul Bucurestiului si are sansa sa faca bani din meditatii sau alte activitati pe care ti le ofera capitala.  Marea masa a corpului profesoral pare deja imuna la orice emotie, pozitiva sau negativa. Vechea vorba populara  "Voi va faceti ca ne platiti si noi ne facem ca muncim"(si apoi scriem frumos in formulare) completata de "Timpul trece, leafa (cat e) merge" par mai actuale ca niciodata. Am mai zis-o si o mai zic de cate ori am ocazia pana se prinde cine trebuie: In dezvoltarea resurselor umane nu ai rezultate deosebite cu IMPUNEREA, sau dictatul de la centru. Cea mai buna solutie este CO-INTERESAREA. 
 
Studiul  comparativ complet il gasiti pe site-ul SAR aici
Policy Brief pentru Romania cu propuneri certe de politica educationala aici 


 

 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu