Translate

duminică, 17 februarie 2013

Vrem sa devenim o tara de traineri?

As incepe cu o intrebare simpla pentru ca sigur cititorii acestui blog inteleg esenta fara prea multe cuvinte:
Vrem sa devenim o tara de traineri?

Si cand intreb asta nu sunt nici indignat, nici absurd, nici conservator. Poate putin ingrijorat de turnura lucrurilor. Constat insa, fiind destul de atent la ceea ce se intampla in zona proiectelor cu finantare europeana, mai ales in POSDRU, fara a ne limita la acest program sectorial, ca in proportie de 80%, printre alte activitati specifice, proiectele isi propun sa formeze traineri. E de-a dreptul o moda. Suna bine sa ai ca activitate in proiect un ToT sau un management de proiect. E „catchy” sa promiti grupului tinta certificate „recunoscute de stat”.

Să nu ne ascundem după deget, multe dintre companiile de training, in lipsa cererii de instruire de la marile companii private, supravietuiesc oferind certificate ANC oricui. Sigur, scopul scuza mijloacele insa trebuie sa existe un minimum de deontologie profesionala, si un maxim control al calitatii. Fiecare incearca sa se descurce pe spatele unor grupuri tinta care in mare parte nu stiu ce li se intampla si ce pot face cu „hartia verde” dupa finalizarea proiectului. S-a ajuns la situatii absurde in care indivizi cooptati ca grup tinta in 3 proiecte sa dobandeasca 3 diplome de absolvire pentru ocupatia formator fara a avea cea mai mica intentie sa profeseze. Insa se mandresc cu ele la CV.

Pe noi cine ne angajeaza dupa ce ne certificati?
Aceasta este o intrebare clasica pe care care grupurile tinta o adreseaza de regula trainerului cu care s-au instruit. O astfel de intrebare denota lipsa de informatie asupra domeniului in general și slaba comunicare cu managerii proiectelor/organizatorii cursurilor in particular. Ce le spunem miilor de proaspeti traineri? Ca trebuie sa fie buni, sa se dezvolte in continuare, sa-si gaseasca locul, sa presteze training gratuit pana vor fi remarcati, sa participe la selectii, sa se „lipeasca” de vreo firma de training? Desigur cei ambitiosi vor reusi. Ce facem cu restul, cei multi? Legal au dobandit competente insa putini performeaza in calitate de traineri.

Se justifica investitia de zeci de milioane de euro din finantari europene pe cursuri de formatori daca sub 1% din absolventi vor ajunge sa faca din asta o meserie?
Eu cred ca nu. Zeci de companii de training se bucura acum ca obtin contracte din bani europeni ca sa formeze traineri, mii de traineri, la nivel local/regional sau chiar la nivelul institutiei clientului. Insa aceasta strategie are efect de boomerang. Anii de belsug pentru companiile de training (2006-2009) nu se vor mai intoarce prea curand. De aici inainte fostii clienti vor apela la proprii traineri (buni sau rai) pentru a rentabiliza investitia si pentru a tine bugetul de resurse umane sub control.
Din punct de vedere al clientului poate sa fie o solutie de compromis chiar daca valoarea sau calitatea trainingului cu formatori proprii sa nu fie ridicata. Pentru marea majoritate a companiilor de training acest lucru va insemna contracte foarte putine, mai ales dupa 2013. Putini sunt cei care gandesc in perspectiva si au conexiuni in mediul mai larg european. Chiar daca piata educationala din Romania este una haotica si imprevizibila, tot se va supune tendintelor care macina Europa in acest moment. Externalizarea serviciilor de formare se face déjà cu mult mai mare atentie acum pe criterii de strictă necesitate, la un pret accesibil iar efectele trebuie sa fie vizibile imediat.

Calitatea nu trebuie inlocuita cu cantitatea

Culpa pentru scoaterea „pe banda rulanta” a formatorilor certificati o impart deopotriva cei care scriu proiecte in domeniul resurselor umane, managerii de proiecte si companiile de training. Primii dau dovada de lipsa de creativitate, inspirandu-se in mod constant din alte proiecte, incercand sa propuna activitati „la moda”, managerii de proiect pentru competențele limitatate în zona criteriilor de selecție a grupului țintă, fiind destul de vulnerabili la presiunile managementului superior și ultimii, companiile de training pentru asiduitatea de care dau dovada in atingerea target-urile financiare promovând reduceri nejustificate de prețuri dar compensând cu cantitatea cursanților.
Din pacate de cele mai multe ori, reducerea pretului este direct proporțională cu calitatea serviciilor.


Ce fel de traineri vrem de devina cursantii nostri? Meritam sa fim modelele lor?

Nu cred ca multi se gândesc la aspectul acesta. Sunt prea multe variabile. Ne facem cursul cat putem de bine si plecam. De cine se leaga ceva e foarte bine, restul nu ne intereseaza. Nu suntem noi responsabili si putem motiva cu o gramada de lucruri, de exemplu, am fost angajati doar ca traineri, nu am facut noi selectia cursantilor, nu am avut o colaborare buna cu organizatorul/clientul, etc. Ironia este ca si cei mai demotivati cursanti au asteptari imediat ce au ajuns in sala la formare. Chiar daca formam la ”cantitate” oameni, de multe ori, fara background sau perspective fiecare are dreptul la experienta de instruire. Li s-a spus ca vor face training cu cea mai buna companie de profil din Romania, cu cel mai bun trainer si la randul lor vor deveni traineri. Este suficient pentru a activa un nivel ridicat al asteptarilor. Mai mult, formatorul de formatori trebuie sa devine un exemplu, un mentor de la care se „fura” meseria pentru cei motivati si o prezenta cel putin agreabila pentru restul. Punctul meu de vedere este acela ca indiferent de politica firmei care ne-a trimis la formare, de fee-ul cu care suntem platiti sau de situatia grupului tinta (motivati sau nu) trebuie sa performam cu maximum de profesionalism si implicare. De la cursantii mei am aflat ca trainerii care le plac se impart in doua categorii: cei charismatici și cei foarte tehnici, iar trainerul aproape de ideal este cel care imbina armonios charisma personala cu o foarte buna tehnică de formare.

Chiar trebuie sa-i facem pe toți traineri?
In loc de concluzii am sa citez dintr-un interviu din anii 90 acordat de Axl Rose (vocalist al trupei Guns N' Roses) cu privire la show-urile trupei...„sunt constient ca nu toți oamenii care vin la concertele Guns N' Roses gusta muzica noastră, însă ca platitori de bilete fiecare trebuie să rămână cu ceva placut în amintire”...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu