Translate

marți, 28 mai 2013

Bazele educatiei adultilor: Taxonomia lui Bloom


În 1956, Benjamin Bloom  împreună cu un grup de psihologi din domeniul educational au dezvoltat o clasificare a celor mai importante niveluri de comportament intelectual în procesul de învățare. Cu ocazia cercetarilor, Bloom a constatat peste 95% din întrebările cu care se confruntă studenții în teste le cere acestora să gândească la cel mai scăzut nivel posibil ... reamintirea informațiilor.

Bloom a identificat șase niveluri în domeniul cognitiv, de la reamintire sau simpla recunoaștere a faptelor, ca cel mai scăzut nivel, apoi,  prin niveluri mentale din ce în ce mai complexe și abstracte, pana la cel mai înalt nivel care este evaluarea. Exemple de verbe care reprezintă activitatea intelectuală la fiecare nivel sunt listate mai jos:

1.Cunoaștere: aranjaza, defineste, demultiplica, eticheteaza, listeaza, memorează, numeste,  recunoaste, se referă, aminteste, repeta, reproduce
2.Întelegere: clasifica, descrie, discută, explica, exprima, identifica, indica, localizeaza, recunoaste, raporteaza, reformuleaza, revizuieste, selecteaza, traduce
3.Aplicație: aplica, alege, demonstreaza, dramatizeaza, angajaza, ilustreaza, interpreteaza, funcționeaza, practica, programeaza, schițeaza, rezolva, foloseste, scrie
4.Analiza: analizeaza, evalueaza, calculeaza, clasifica, compara, critica, diferențiaza, distinge, examineza, experimenteaza, întreaba, testeaza.
5.Sinteza: aranjeaza, asambleza, colecteaza, compune, construieste, creeaza, proiecteaza, dezvolta, formuleaza, gestioneaza, organizeaza, planifica, pregateste, propune, înființeaza, scrie.
6.Evaluare: evalueaza, susține,  atașeaza, compara, estimeaza, judecă, prezice, aproximează, selecteaza, sustine, valorizeaza, examineaza

În timpul anilor ’90, un nou grup de psihologi cognitivisti, condusi de Lorin Anderson (un fost student a lui Bloom), a actualizat taxonomia pentru a reflecta relevanța la realitatile secolului 21. Noua taxonomie include un nivel ridicat de performanta cognitiva intitulat "Creare".
 
 














Bibliografie
 
 

vineri, 17 mai 2013

Bazele educatiei adultilor: Teorii ale instruirii (II)


Un alt model bine-cunoscut de design instrucțional este The Dick and Carey Systems Approach Model. Modelul a fost publicat inițial în 1978 de către Walter Dick și Lou Carey în cartea lor intitulata The Systematic Design of Instruction.

Dick și Carey au avut o contribuție semnificativă in domeniul design-ului instruirii prin pilotarea unor noi puncte de vedere conform carora  instruirea nu este o sumă de părți izolate. Modelul se adresează instruirii ca un sistem întreg, cu accent pe relația dintre context, conținut de învățare și instruire. Potrivit lui Dick și Carey, "Componente cum ar fi trainerii, cursanții, materialele, activitățile de instruire, sistemul de livrare si mediul de învatare interacționeaza intre ele, ca impreună, să duca la rezultatele preconizate ale învațarii.
 
Componentele modelului de abordare sistemică, de asemenea, cunoscut ca Modelul Dick și Carey, sunt după cum urmează:

• Identificarea Obiectivelor de instruire: Obiectivul descrie o abilitate, cunoștințe sau atitudini (SKA)  așteptate a fi dobândite de catre cursanti la finalul instruirii.
• Efectuarea analizei de instruire: Identificarea a ceea ce un cursant trebuie să-și reamintească/ identifice/sa fie capabil să facă pentru a îndeplini o anumita sarcina
• Analiza cursanților și a contextelor: Identificarea caracteristicilor generale ale publicului țintă, inclusiv abilități anterioare, experienta anterioara, elemente demografice de bază dar și identificarea caracteristicilor directe legate de o anumita abilitate care urmează a fi dezvoltată, analiza a criteriilor de performanță și de învățare.
• Scrierea obiectivelor de performanță: Obiectivele descriu comportamentul, conditiile și criteriile.
Criteriile care vor fi utilizate pentru a evalua performanța cursantului.
• Dezvoltarea instrumentelor de evaluare: Vor fi definite instrumente de intrare, pretestare, post-testare, teste de practică.
• Elaborarea strategiei de instruire: activități de pre-instruire, prezentare de conținut, participarea activă a cursantilor, evaluare
• Dezvoltarea și selectarea materialele didactice: Alegerea de materiale relevante pentru obiectivele cursului.  
• Proiectarea și desfășurarea evaluarii formative: Designer-ul încearcă să identifice materialele de instruire care au nevoie de îmbunătățiri.
• Revizuirea instruirii: Identificarea și revizuirea elementelor de curs care necesită acest lucru.
• Proiectarea și desfășurarea evaluarii sumative. Testarea cunoștințelor furnizate prin curs, a nivelului de sinteză și înțelegere a conceptelor.  

Prin acest model, componentele sunt executate iterativ și în paralel, mai degrabă decât liniar.

 
Bibliografie:

Dick, W., & Carey, L. (1996). The systematic design of instruction. 4th ed. New York, NY: Harper Collin

miercuri, 15 mai 2013

Bazele educației adultilor: Teorii ale instruirii (I)


Asemeni lautarilor care au invatat sa cante dupa ureche, la fel si in domeniul formarii adultilor multi traineri practica aceasta meserie invatand modele de altii (mai slabe sau mai bune) fara a se documenta serios care sunt teoriile si practicile care stau la baza design-ului instructional. Avantajul cunoasterii acestora permite o mai mare flexibilitate și aplicativitate in proiectare în funcție de profilul grupului de cursanti și stilurile de invatare. Din acest motiv imi propun sa abordez in urmatoarele articole cateva din contributiile importante care au influentat modul de proiectare și livrare a programelor de instruire pe care le cunoastem azi.


Teoria instruirii dupa Gagne

Teoria instruirii dupa Gagne este utilizata pe scară largă in proiectarea instruirii în foarte multe domenii și programe. Sintetizând ideile din behaviorism și cognitivism, el ofera un model clar, care este ușor de urmat pentru proiectarea evenimentelor de instruire contribuind semnificativ la capitolul eficiența și concetrare pe subiect.

Pentru a identifica tipurile de învățare, Gagne s-a întrebat cum ar putea fi învățarea demonstrata. Astfel a clasificat domeniile de învățare, după cum urmează:
Domeniul Cognitiv
Informații verbale – reproduce informațiile
Abilități intelectuale - eticheteaza sau clasifica conceptele,  aplica normele și principiile, rezolvarea problemelor care permit generarea de soluții sau proceduri
Strategii cognitive - strategii utilizate pentru învățare

Domeniul Afectiv
Atitudini- demonstrate prin alegerea optiunilor
Domeniul Psihomotor
Abilități motrice - permite performanțe fizice

Gagne și Driscoll au elaborat un set de verbe standard corespunzătoare tipurilor de rezultate ale învațarii:

Informații verbale:, recita, spune, declara
Abilități intelectuale
1.Diferențiere:  distinge, diferențiaza
2.Concepte concrete: identifica, numeste, specifica, eticheteaza
3.Concepte definite: clasifică, sortează (prin definiție)
4.Reguli: demonstrează, arată, rezolva (cu o singură regulă)
5.Reguli superioare: genereaza, dezvolta, rezolva (folosind două sau mai multe reguli)
Strategia cognitivă: adopta, creaza
Atitudine: alege, prefera, favorizeaza
 Îndemânare: executa, efectueaza

Cele nouă evenimente ale instruirii (ca și condiții de învățare)
Potrivit lui Gagne, învățarea are loc într-o serie de evenimente de învățare. Fiecare eveniment de învățare trebuie să fie realizat înainte de următorul pentru ca învățarea să aibă loc. De asemenea, evenimentele de instruire ar trebui să reflecte evenimentele de învățare:
1.Captarea atenției: Pentru a asigura climatul instruirii, trainerul stimulează atenția.. Acest lucru ar putea implica utilizarea schimbărilor bruște în instruire.
2.Informarea cursanților cu privire la obiective: Trainerul comunică obiectivele cursului  și centralizeaza asteptările cursanților.

3.Stimularea experientelor  anterioare de învățare: Trainerul le cere participanților să-și amintească alte cursuri sau experiențe de învățare relevante pentru subiectul în discuție pentru a testa nivelul de cunoaștere.
4.Prezentarea motivației (de participare la curs): Trainerul pune accent pe caracteristicile distincte ale cursului și scoate în evidență motivele pentru care cursanții ar trebui sa se implice în activități.
5. Ghidarea experienței de învățare: Trainerul îi ajută pe cursanți să înțeleagă conceptele (codare semantică) prin organizarea cursului și relevanța  răspunsurilor.
6. Încurajarea implicarii: Trainerul le cere cursanților să demonstreze învățarea prin implicare activă și raspunsuri relevante.
7. Acordarea feedback-ul: Trainerul oferă un feedback asupra performanței cursanților.
8. Evaluarea performanțelor : Trainerul evaluează performanțele cursanților și prin feedback, consolideaza experiența de învățare.
9.Crestere retentiei și transferului: Trainerul concepe și implică participanții în variate aplicații practice pentru inlesni transferul de competență.


 

Bibliografie

Gagné, R. M. (1985). The conditions of learning (4th ed.). New York: Holt, Rinehart & Winston.
Gagné, R. M., & Driscoll, M. P. (1988). Essentials of learning for instruction. Englewood Cliffs, NJ: Prentice-Hall.